
Ursa Roxana Marinela
Fiziokinetoterapeut
Fiziokinetoterapia înseamnă mai mult decât recuperare: înseamnă mobilitate, independență și o viață cu mai puțină durere.
Fiziokinetoterapeut, absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie din Oradea, specializarea balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală.
Am absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea, specializarea balneofiziokinetoterapie și recuperare medicală. Am ales acest domeniu pentru că am fost întotdeauna atrasă de mișcare și de modul în care funcționează corpul uman.
Îmi place să văd progresul unui pacient, chiar și atunci când este unul mic. Mă motivează faptul că, prin munca mea, pot ajuta oamenii să își recapete mobilitatea, încrederea și libertatea de a se mișca fără durere.
Sunt o persoană veselă, răbdătoare, empatică și atentă la nevoile celor cu care lucrez. Îmi doresc ca, prin această profesie, să continui să învăț, să mă perfecționez și să evoluez atât ca fiziokinetoterapeut, cât și ca om.
Investește în starea ta de bine.
Suntem aici pentru tine, de luni până vineri, între 08:00 și 20:00.

